Durerile lombare asociate cu afecțiunile sciatice sunt cele mai frecvente motive pentru care sunt contactat de pacienți de cand lucrez ca fizioterapeut.  Din acest motiv, mă străduiesc să înțeleg factorii determinanți reali și să ofer abordarea care să le fie cea mai folositoare.

Studiile epidemiologice bazate pe comunități mari arată că aproximativ 60% din populație suferă de cel puțin un episod acut de lombalgie pe parcursul vieții (1).  Este o afecțiune care consumă resurse mari în ceea ce privește medicația si costurile de recuperare.

Deși, de cele mai multe ori, sindroamele durerii lombare sunt determinate de o cauză biomecanică, acestea sunt tratate în mare parte exclusiv cu medicamente, fără a lua în considerare factorii psihosociali de ordin comportamental ai pacientilor.

Abordarea exclusivă a  modelului biomedical se dovedește uneori a fi ineficientă în explicarea durerii persistente din cauza factorilor psihogeni.

În primul rând este necesară o comunicare reală între pacient și fizioterapeut, pentru a înțelege cum este afectat pacientul de această durere, care este persistența, recurența și ce măsuri a luat pacientul până acum.

Kinesiofobie, dureri lombare și comunicare

Există cazuri în care durerile lombare declanșează o afecțiune gravă: kinesiofobia. Aceasta este definită ca „o teamă irațională și debilitantă față de  mișcare și activitatea fizică, rezultată dintr-un sentiment de vulnerabilitate la o leziune dureroasă sau o nouă leziune posibilă” (2).

In ceea ce privește durerile lombare cronice, s-a constatat că pacienții în cauză asociază frica legată de durere cu o flexie lombară redusă (3), iar frica legată de durere și catastrofizarea durerii s-au dovedit a fi predictori mai puternici pentru  dizabilitatea generală decât intensitatea durerii în sine (4).

Catastrofizarea durerii este o distorsiune cognitivă și se definește ca exagerarea unei situații reale când pacientul își proiectează în minte rezultatul cel mai rău posibil, chiar dacă acesta nu se va întampla. De pildă, gândul că operația de hernie de disc implică o recuperare anevoiasă și dacă nu voi fi stare s-o duc până la capăt, nu voi mai putea merge niciodata – este un exemplu de catastrofizare. Mai mult, catastrofizarea durerii este evidențiată ca fiind   factorul prim declanșator al fricii de mișcare sau (re)accidentare (4).

Mai ales, dacă pacientul a trecut el însuși sau cunoaște experiența unei persoane apropiate este ușor de înțeles că așteptările sale îi vor influența decisiv comportamentul.  În anumite cazuri este necesar să lucrăm la schimbarea convingerilor și așteptărilor, astfel încât  să provocăm o succesiune de schimbări de comportament și un rezultat clinic îmbunătățit.

Daca ne uităm la ce cred pacienții versus realitate, avem următoarea schemă:

Mit	Realitate
Durerea de spate înseamnă traumă, vătămare și  leziuni grave.	Nu este întotdeauna cazul: durerea poate apărea în afara unei traume. Disconfortul temporar generat de activitatea ușoară face adesea parte din recuperarea medicală.
Munca și activitatea zilnică sunt cauzele durerii mele de spate. Ca atare ele nu fac decât să agraveze situația.	Munca și activitatea normală pot declanșa simptome, dar este puțin probabil să provoace vătămare substanțială. Activitatea zilnică poate fi dificilă sau inconfortabilă, dar asta nu înseamnă că va conduce la o noua leziune sau trebuie întreruptă.
Tratamentul medical și testele imagistice sunt necesare	In primă fază, testele și imagistica nu sunt în general recomandate pentru durerile lombare.
Trebuie sa-mi protejez spatele iar repausul la pat e cel mai bun lucru.	Dimpotrivă – activitatea duce la o recuperare mai rapidă și mai susținută și la revenirea la muncă. Reducerea temporară a activității poate fi necesară, dar odihna pe termen lung este dăunătoare.

Kinesiofobia corelată cu anxietatea,  amplifică percepțiile somatosenzoriale, iar pacientul are o percepție exagerată că durerea se va agrava dacă va fi activ.  

Terapia Cognitiv-Comportamentală (TCC) contribuie semnificativ la modelarea convingerilor pacienților legate de evitarea fricii, cresterea  sentimentului de autocontrol,  diminuarea nivelului de kinesiofobie, ameliorând durerea și facilitând recuperarea funcțională.

Intervenția psihologică centrată pe TCC încurajează pacienții cu dureri lombare  să se confrunte cu experiențele adverse asociate cu afecțiunea lor,  le reconstruiește tiparul de abordare și reduce eficient comportamentele de evitare, diminuând în cele din urmă temerile pacienților față de activitatea fizică.

Această abordare are o valoare clinică semnificativă în promovarea recuperării funcționale, îmbunătățirea prognosticului bolii și îmbunătățirea calității generale a vieții.

În concluzie, este important ca în centrul practicii terapeutice să fie pacientul, nu boala sau simptomul pe care îl prezintă. Uneori trebuie să discutăm deschis despre fricile pe care pacientul le are, nu doar despre cauzele fizice ale durerii.  

Bibliografie

1. Comachio J,  Magalhães MO, Campos Carvalho E Silva APM, & Marques AP.  A cross-sectional study of associations between kinesiophobia, pain, disability, and quality of life in patients with chronic low back pain, Advances in rheumatology (London, England) 2018.
2. Kori SH, Miller RP, Todd DD. Kinesiophobia: A new view of chronic pain behavior. Pain Management, 1990.
3. Geisser  ME, Haig AJ, Wallbom AS, & Wiggert, EA. . Pain-related fear, lumbar flexion, and dynamic EMG among persons with chronic musculoskeletal low back pain. The Clinical journal of pain, 2004.
4. Monticone  M, Arippa F, Frigau L, Foti C, Ferrari, S, Guicciardi M, & Rocca B. Model of Fear of Movement/(Re)injury Runs Clockwise From Catastrophizing: Evidence From a Sample of Outpatients With Chronic Nonspecific Low Back Pain. American journal of physical medicine & rehabilitation, 2025.