În faza acută a afecțiunii, obiectivul principal a constat în diminuarea durerii, reducerea edemului local și pregătirea umărului pentru mobilizare. În acest sens, s-a efectuat un protocol de 10 ședințe de fizioterapie, utilizând combinat două proceduri complementare:
- Terapia TECAR (Termoterapie profundă): Aplicată pentru efectul său de biostimulare celulară și vasodilatație profundă.
- TENS (Electrostimulare nervoasă transcutanată): Utilizată ca un parametru analgezic țintit.
Ambele proceduri au avut un rol sinergic în stimularea circulației sangvine locale și au oferit un efect analgezic puternic. Acestea au contribuit direct la reducerea inflamației și la extinderea progresivă a amplitudinii articulare a umărului, accelerând astfel timpul de refacere atât a tendonului afectat, cât și a țesutului osos (consolidarea fisurii de cap humeral).
Protocolul de Kinetoterapie – Recuperarea Funcțională
Imediat după sesiunea de electroterapie, profitând de efectul analgezic obținut, s-a trecut la implementarea tehnicilor specifice de kinetoterapie. Programul de mișcare a fost structurat progresiv, pe un prag minim de durere, incluzând:
- Mobilizări ușoare și tehnici de stabilizare a centurii scapulare – pentru decompresia spațiului subacromial și descărcarea presiunii exercitate asupra mușchiului supraspinos.
- Exerciții izometrice – realizate prin tehnici de presiune controlată pe mingea de fitness, sigure pentru faza de consolidare osoasă.
- Exerciții excentrice – utilizarea benzilor elastice cu rezistență progresivă pentru realinierea corectă a fibrelor de colagen din tendon.
- Reeducare kinetică avansată: Exerciții la aparatul de KinetoGravity (pentru mișcări în descărcare gravitațională) și exerciții tip canotaj (rowing), destinate reechilibrării musculare posterioare și refacerii biomecanicii corecte a umărului.
Concluzie
Beneficiile aplicarii unui tratament combinat, fizio-kinetic, sunt măsurabile ca evoluție favorabilă prin reducerea semnificativă a simptomatologiei algice și creșterea mobilității funcționale a membrului afectat.